Casa & Gradina

Românii au prins gustul amenajărilor de tip premium, pentru care alocă și zeci de mii de euro

Piața de design interior este în continuă schimbare. Începând cu anul 2020, odată cu prima perioadă de lockdown instalată în România, românii au căutat idei de amenajare interioară, iar cei cu posibilități și-au îndreptat atenția către achiziția de case, pe care preferă să le (re)amenajeze cu materiale premium, axate pe inovație și eleganță.

De peste 25 de ani în domeniul amenajărilor interioare, am observat dorința românilor de a-și crea o locuință în acord cu noile tendințe arhitecturale, dar și nevoia acestora de a apela la arhitecți pentru a-și crea oaza de liniște, departe de tumultul orașului”, completează Cătălina Mazerschi, owner Diseno.

Piața amenajărilor interioare și exterioare a crescut, din 2020 până la finele lui 2021, cu peste 25%, iar acest lucru s-a observat inclusiv în vânzările Diseno: “Anul trecut am avut o cifră de afaceri de aproape 5 milioane de euro, iar urmând tendințele actuale și disponibilitatea românilor de a achiziționa finisajele premium, preconizăm că anul acesta vom finaliza cu 8 milioane de euro”, susține Cătălina Mazerschi.

Diseno, brandul preferat de români și arhitecți

Diseno a luat naștere în 2008, fiind o companie cu 100% capital autohton. Cătălina Mazerschi, economist la bază, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul amenajărilor interioare, și-a dorit un business concentrat pe oferirea celor mai bine soluții de amenajare, cu produse premium și servicii complete de preamenajare, vânzare și post-vânzare.

Diseno este un magazin multibrand, care reunește cele mai cunoscute branduri în materie de design interior: Porcelanosa Grupo (cu 8 fabrici și peste 200 de magazine la nivel mondial), Sicis (mozaic), L’Antic Colonial, Krion, Gamadecor, Gaia Mobili, Urbatek (gresie ceramică), Noken (obiecte sanitare și cazi din acril). 

Cu două showroom-uri în București – Calea Dorobanți 135-145, unul în Pipera (Bd. Pipera, nr. 30), și încă unul ce va deschis la dată de 1 mai, Diseno se bucură de recunoașterea națională și internațională, grație profesionalismului, atenției la detalii și a consilierilor profesioniști, dedicați fiecărui proiect în parte. 

Datorită inovației permanente și a disponibilității de peste 10.000 de produse pe stoc, Diseno a devenit alegerea persoanelor care își reamenajează în regie proprie locuința, dar și a creatorilor de atmosfere: “La momentul actual, peste 70% din vânzări sunt realizate prin intermediul arhitecților și a designerilor cu care colaborăm încă de la lansarea companiei, iar restul de 30% dintre clienți ne-au ales datorită recomandărilor”, susține Cătălina Mazerschi, owner Diseno România.

Pandemia ne-a adus cei mai mulți clienți

Anul 2020 a fost, pentru noi, anul în care ne-am bucurat de cele mai multe proiecte noi. Acest fapt s-a datorat, în primul rând, dorinței românilor de a se muta la casă, odată cu instalarea primului lockdown. Totodată, a fost și momentul în care am simțit nevoia să ne reconturăm business-ul și să căutăm soluții viabile pentru a veni în întâmpinarea fiecărui proiect în parte“, conchide Cătălina Mazerschi.

Brandul Diseno investește constant în training-uri și vizite la cele mai renumite fabrici din Europa, în special Porcelanosa: “Participăm anual la târguri și expoziții pentru a cunoaște noile game de produse, astfel încât să deținem informațiile necesare, în baza cărora să le oferim clienților noștri placări ceramice, mozaic, parchet sau obiecte sanitare potrivite proiectului lor“, adaugă doamna Mazerschi.

În prezent, brandul Diseno colaborează cu peste 150 de arhitecți și se bucură de recunoaștere națională. Multe dintre produsele lor au reprezentat baza de design interior pentru proiecte rezidențiale, clinici medicale (rețeaua Dent Estet), restaurante sau spații comerciale. În momentul de față, brandul este furnizor pentru cel mai mare dezvoltator imobiliar premium din România, One United Properties. 

Ambientele create în acest showroom cu ajutorul finisajelor de o calitate superioară, inspiră clienții, designerii și arhitecții să își imagineze spații primitoare și demne de cele mai frumoase amintiri.