11.4 C
București
AcasăInvestitiiEchipamente de irigare hidraulice: soluția inovativă pentru irigarea prin aspersiune

Echipamente de irigare hidraulice: soluția inovativă pentru irigarea prin aspersiune

 În România, un factor major care limitează obținerea unor recolte bogate este lipsa precipitațiilor adecvate. 

Irigarea prin aspersiune este o metodă eficientă de a contracara efectele secetei. 

Irigarea prin aspersiune presupune transportul apei la nivelul plantei cu ajutorul conductelor la o anumită presiune, urmată de pulverizarea acesteia sub formă de picături, utilizând dispozitive speciale. Această metodă nu udă doar solul, ci și frunzele și alte părți aeriene ale plantelor, asigurând o irigare care simulează cel mai bine precipitațiile.

Pentru suprafețe mari, echipamentele de irigare prin aspersiune cu presiune mică asigură o calitate înaltă a ‘’ploii’’ artificiale. Acestea sunt de tipul pivoți ficși sau mobili (pe roți) și liniare. Pivoții au un suport central ce se amplasează pe câmp și irigă suprafețe circulare, iar liniarele se deplasează paralel cu canalul de apă și irigă suprafețe rectangulare. Aspersoarele pot fi plasate direct pe structura metalică a pivotului sau liniarei sau pe furtun mai aproape de plantă.

Aceste sisteme sunt potrivite pentru mai multe tipuri de surse de apă pentru alimentarea pivoților și liniarelor: canal, sistem subteran deservit de o stație de pompare (stație spp), puțuri forate, lac sau râu.

Adoptarea sistemelor moderne de irigare, precum pivoții de irigare hidraulici și liniarele hidraulice, poate ajuta la transformarea agriculturii din România, optimizând utilizarea resurselor și crescând productivitatea culturilor.  

Descoperă pivoții și liniarele cu transmisie hidrostatică de la T-L:

T-L Irrigation din Nebraska SUA este singurul producător din lume de sisteme de irigare acționate hidrostatic de tip pivoți și liniare, cu peste 60 de ani de experiență. Agropark Trading este distribuitor oficial în România al echipamentelor T-L. 

Spre deosebire de acționarea electrică, cea hidrostatică oferă mai multe avantaje: forță superioară; viteză de mișcare continuă și constantă a sistemului, aplicare uniformă a apei și a fertilizanților; durată de viață mai ridicată a componentelor; consum de energie optimizat.

 Pivoții și liniarele pot fi automatizate, permițând ajustări precise asupra cantității de apă și a normelor de irigare.  

Tipuri de pivoți și liniare cu transmisie hidrostatică de la T-L:

  • Pivot de irigații fix, cu sau fără secțiune de colț – centrul pivotului este fix, cu acționare diesel sau electrică a sistemului de transmisie hidrostatică.
  • Pivot de irigare mutabil rapid cu cric hidraulic – centrul pivotului este pe roți, iar fiecare turn de tronson este dotat cu cric hidraulic, opțiuni ce permit mutarea rapidă a pivotului.
  • Liniare de irigații: cu auto-alimentare din canal, cu cărucior la capăt sau la jumătatea sistemului, cu/fără pivotare; liniare cu cărucior la capăt și alimentare din hidrant, cu/fără posibilitatea de pivotare pentru acoperirea a două parcele alăturate; liniare cu cărucior la jumătatea sistemului și alimentare din hidrant.  

Utilizarea liniarelor și pivoților de irigare hidraulici pentru irigarea prin aspersiune reprezintă o soluție modernă și eficientă pentru agricultură, oferind numeroase beneficii în termeni de acoperire, uniformitate a irigării și eficiență energetică. Adoptarea acestor sisteme poate transforma semnificativ producția agricolă și sustenabilitatea fermelor.

Ultimele articole

Explorați mai mult