Cumparaturi Online

Icoana Maicii Domnului și puterea sa asupra casei

Asemenea unei mame ocrotitoare, care face totul pentru a-și proteja copiii,icoana Sfintei Maria are grijă de casă și de credincioșii care locuiesc în aceasta. Puterea sa acționează asupra întregii locuințe, dar este foarte important ca locul acesteia să fie poziționat în mod corespunzător. Se așează pe peretele de la răsărit în camera “cea mai bună” sau în centrul iconostasului de acasă. În cele ce urmează vei afla și care sunt celelalte aspecte care trebuie avute în vedere pentru ca puterea icoanei să fie maximă.

Maica Sfântă veghează fiecare colțișor al casei!

Nicio icoană nu are putere binefăcătoare dacă nu este sfințită. De aceea, atunci când primești în dar o icoană, iar aceasta nu este sfințită, trebuie să o duci în biserică pentru a beneficia de binecuvântare din partea preotului. La revenirea acasă, îngrijește-te ca icoana să ajungă pe un perete orientat către răsărit sau în centrul iconostasului.

Aici trebuie să beneficieze de expunere la o sursă de lumină (ideal ar fi ca razele solare să ajungă puțin pe suprafața icoanei). În lipsa acestora, o candelă aprinsă va suplini lipsa luminii naturale și își va îndeplini obiectivul. Lângă icoană poate fi așezat și busuioc sfințit pentru a completa structura necesară amplificării puterii rugăciunii.

Puterea icoanei se întinde în toată locuința chiar dacă este amplasată într-o cameră. De cele mai multe ori, icoana se poziționează în sufragerie sau în “camera cea bună”. În alte cazuri, dat fiind semnificația icoana Maicii Domnului, această va fi așezată în dormitorul celor mici. Într-o casă sunt suficiente trei icoane, iar una dintre acestea trebuie să fie cea a Maicii Sfinte. Celelalte două icoane sunt cele ale Mântuitorului și a sfântului patronal.

Se spune despre această icoană care are o putere la fel de mare precum cea a Mântuitorului. Atât Iisus Hristos, cât și Fecioara Maria sunt mijlocitori de credință în fața Tatălui. Prin puterea lor, rugăciunile credincioșilor își găsesc răspuns bun în fața Părintelui Suprem. De aceea, icoana Fecioarei Maria se bucură de aprecierea tuturor credincioșilor, fiind printre cele mai populare icoane ortodoxe.

Sursă:ikonopis.bg

Adauga comentariu

Click aici pentru a scrie un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!